Vulpe Roxana
Masterand UMF "Carol Davila"

Bună, sunt Vulpe Roxana

Povestea mea a început cu o redescoperire

   Odată ce am devenit mamă, am început să privesc altfel lucrurile din jurul meu și, mai ales, propria mea viață. A fost momentul în care m-am reconectat cu pasiunile din copilărie – biologia și pictatul – două lumi care m-au fascinat mereu prin complexitate și creativitate. Biologia m-a învățat să înțeleg corpul uman, echilibrul și complexitatea lui, iar această curiozitate m-a ghidat firesc către nutriție.

  Această redescoperire m-a determinat să încep un nou drum. Am ales să urmez cursurile de master „Nutriție și Siguranță Alimentară” din cadrul Facultății de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și să fac o reconversie profesională, orientându-mă către domeniul nutriției.

  Pe parcurs, am absolvit și cursuri de specialitate în nutriție, în limba engleză, care mi-au oferit o perspectivă bazată pe informații actuale. Pentru mine, nutriția nu înseamnă doar mâncare, ci modul în care fiecare alegere influențează organismul, energia și starea noastră de bine.

  Valorile în care cred sunt: adevărul, familia, altruismul, autenticitatea si profesionalismul.

  Astăzi vreau să dau mai departe, în folosul oamenilor, informații prețioase, astfel încât voi, dragilor, să stiți ce întrebări să adresați medicilor.

  Scopul meu este să transpun informații complexe, ținând cont de nevoile organismului omului modern, într-un conținut clar, ușor de parcurs, fiind susținut de imagini, grafice relevante.

  Rămâi aproape, dacă vrei să înveți mai multe despre nutriție, să ai o relație mai sănătoasă cu alimentația și să îți îmbunătățești stilul de viață!

Filozofia NutriPower

Principiile după care mă ghidez în fiecare plan nutrițional.

Abordare Științifică

Tot ce recomand este validat de studii și de formarea mea academică la Carol Davila.

Echilibrul alimentației

Nu cred în diete-minune. Cred în educație și în echilibrul alimentației.

Siguranță Alimentară

Alegerea alimentelor corecte și procesarea lor sigură este esențială pentru sănătate.